Starcraft 2 : Heart of the Swarm

[Shredder]

Dacă Wings of Liberty a tratat pe larg aventurile lui Jim Raynor ca mercenar idealist prin spațiu, Heart of the Swarm descrie în detaliu transformarea lui Kerrigan fix în cancerul de care fusese scăpată. Ambele jocuri au însă în comun tendința pestriță a graficii, abordarea ușor anime în dezvoltarea personajelor și poveștii, precum și  elemente interactive împrumutate din alte genuri care sunt croșetate în campanie.

Ce nu îmi place atât de mult în povestea lui HotS sunt personajele. Kerrigan este… Kerrigan, iar așa-zisa evoluție a ei urmează aceeași traiectorie de răzbunare împotriva Dominion-ului Terran pe care îl știm dintotdeauna, din motive principial siropoase. În jurul ei orbitează personaje destul de antipatice, cum ar fi frumușelul Valerian Mengsk (acest Arthas al spațiului, pre-Northrend) și ceva mai infestatul Alexei Stukov.

Un trio cu care ar fi destul de greu să ții dacă nu ai fi obligat, în principiu pentru că arsenalul de one-linere, reacțiile copilăroase și dilemele morale cam la fel de subtile ca un ciocan în gură constau atât în setup-uri, cât și rezolvări de desen animat Disney. Personajele relativ simpatice (sau care nu au personalitate de ficus) apar târziu și puțin în campanie. Mira Han și Emil Narud de pildă au roluri destul de intense și replici captivante, însă apar prea puțin ca să lase vreun crater emoțional în noi, spectatorii.

La asta contribuie din plin și estetica suprasaturată și cumințită, unde de la tentaculele vâscoase, grohăielile agresive și atitudinea expansivă și amorală a Zerg-ului din Starcraft-ul original s-a trecut la aliați cu personalitate uneori plăcută, alteori mai puțin, aspirații de inginerie genetică și mai mult Mario decât hentai (carapace mai mult decât tentacule). Unde mai pui că întreaga tărășenie e alimentată de un laitmotiv care pare să domine tendințele creative ale lui Chris Metzen de vreo zece ani încoace.

Mai exact, în numele clișeului preferat de jocurile Blizzard (răzbunarea) când vine vorba de motivarea fanatică a vreunui anti-erou (Illidan, Kerrigan sau King Mukla), iubita recurentă a lui Raynor îi aruncă toate eforturile pe fereastră la scurt timp după începerea poveștii. Ceea ce urmează sunt aproape 30 de misiuni în care suntem (re)obișnuiți cu infrastructura Zerg și ținuți în priză de bruma de elemente RPG care aduce mai mult a Warcraft III decât Starcraft II.

Mai exact, în numele clișeului preferat de jocurile Blizzard (răzbunarea) când vine vorba de motivarea fanatică a vreunui anti-erou (Illidan, Kerrigan sau King Mukla), iubita recurentă a lui Raynor îi aruncă toate eforturile pe fereastră la scurt timp după începerea poveștii. Ceea ce urmează sunt aproape 30 de misiuni în care suntem (re)obișnuiți cu infrastructura Zerg și ținuți în priză de bruma de elemente RPG care aduce mai mult a Warcraft III decât Starcraft II.

 

furniza vizitatorilor o experiență mult mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecăruia. Află detalii aici

ComputerGames.ro

MenuHomeShopStiriVideoJocuriReviewDownloadImaginiForum

StarCraft II: Heart of the Swarm Review

Armies will be shattered. Worlds will burn.

Scris de Zuluf / 9 April 2013

83NOTA

DETALII JOC

StarCraft II: Heart of the Swarm

Producător: Blizzard Entertainment

Distribuitor: Blizzard Entertainment

Platforme: PC

Gen: Strategy

Pagina Oficială: Vizitează

Data de lansare: 12 martie 2013

Dacă Wings of Liberty a tratat pe larg aventurile lui Jim Raynor ca mercenar idealist prin spațiu, Heart of the Swarm descrie în detaliu transformarea lui Kerrigan fix în cancerul de care fusese scăpată. Ambele jocuri au însă în comun tendința pestriță a graficii, abordarea ușor anime în dezvoltarea personajelor și poveștii, precum și  elemente interactive împrumutate din alte genuri care sunt croșetate în campanie.

Ce nu îmi place atât de mult în povestea lui HotS sunt personajele. Kerrigan este… Kerrigan, iar așa-zisa evoluție a ei urmează aceeași traiectorie de răzbunare împotriva Dominion-ului Terran pe care îl știm dintotdeauna, din motive principial siropoase. În jurul ei orbitează personaje destul de antipatice, cum ar fi frumușelul Valerian Mengsk (acest Arthas al spațiului, pre-Northrend) și ceva mai infestatul Alexei Stukov.

[singlepic id=149132 w=240 h=180 float=center]

[singlepic id=149131 w=240 h=180 float=center]

Un trio cu care ar fi destul de greu să ții dacă nu ai fi obligat, în principiu pentru că arsenalul de one-linere, reacțiile copilăroase și dilemele morale cam la fel de subtile ca un ciocan în gură constau atât în setup-uri, cât și rezolvări de desen animat Disney. Personajele relativ simpatice (sau care nu au personalitate de ficus) apar târziu și puțin în campanie. Mira Han și Emil Narud de pildă au roluri destul de intense și replici captivante, însă apar prea puțin ca să lase vreun crater emoțional în noi, spectatorii.

La asta contribuie din plin și estetica suprasaturată și cumințită, unde de la tentaculele vâscoase, grohăielile agresive și atitudinea expansivă și amorală a Zerg-ului din Starcraft-ul original s-a trecut la aliați cu personalitate uneori plăcută, alteori mai puțin, aspirații de inginerie genetică și mai mult Mario decât hentai (carapace mai mult decât tentacule). Unde mai pui că întreaga tărășenie e alimentată de un laitmotiv care pare să domine tendințele creative ale lui Chris Metzen de vreo zece ani încoace.

Mai exact, în numele clișeului preferat de jocurile Blizzard (răzbunarea) când vine vorba de motivarea fanatică a vreunui anti-erou (Illidan, Kerrigan sau King Mukla), iubita recurentă a lui Raynor îi aruncă toate eforturile pe fereastră la scurt timp după începerea poveștii. Ceea ce urmează sunt aproape 30 de misiuni în care suntem (re)obișnuiți cu infrastructura Zerg și ținuți în priză de bruma de elemente RPG care aduce mai mult a Warcraft III decât Starcraft II.

[singlepic id=149130 w=240 h=180 float=center]

[singlepic id=149129 w=240 h=180 float=center]

Campania e îmbrăcată într-un production value de zile mari, iar ordinea în care parcurgem misiunile este ușor non-liniară, în sensul că putem vizita o planetă înaintea alteia și obține unitățile atașate ei înaintea altora. În același timp, Kerrigan înaintează în nivel drept recompensă pentru îndeplinirea obiectivelor principale și secundare, niveluri care deblochează abilități pasive și active dintr-un arbore destul de stufos.

Misiunile au doar tangențial legătură cu esența strategică a seriei, iar majoritatea implică obiective interactive și tactici foarte personalizate. De pildă, anumiți boși trebuie tratați precum creaturi din Diablo și nu o dată va trebui să dansați în jurul lor, evitând proiectile și folosindu-vă abilitățile pentru a reuși să-i învingeți. Cu alte ocazii trebuie să distrugeți elemente de pe hartă într-un timp dat, să pilotați un battlecruiser sau o bionavă Zerg și să culegeți resurse de pe hartă pentru eventuale upgrade-uri.

La fel ca The Frozen Throne înaintea lui, Heart of the Swarm e un expansion pack mai mult decât decent care deschide uși noi și încearcă să se debaraseze de rigiditatea predecesorului. Dacă în cazul seriei Warcraft, TFT a permis folosirea unor rase destul de nepopulare în multiplayer (Orc-ul pre-TFT nu avea mari șanse de izbândă), aici avem unități, tactici și sinergii care descurajează total turtling-ul și înclină spre cât mai multe manevre ofensive.

Din păcate, un gamer care nu e deja în barca RTS-urilor Blizzard nu prea ar avea ce căuta prin acest titlu (povestea e mediocră, iar multiplayer-ul e destul de veninos cu novicii), dar pentru toți ceilalți există Heart of the Swarm.