Borderlands 2

[Shredder]

Borderlands 2 îmi aminteşte de Vestul Sălbatic. Ăla din filmele lui John Wayne sau imitaţiile lui Florin Piersic, cu țigara în colţul gurii, sămânţa de bostan scuipată dispreţuitor, nespălaţi bărboşi şi multe dueluri. Cu sau fără piei roşii, dar cu câini mutanţi, lilieci supradimensionaţi, ciudăţenii păroase care îşi donează forţat părul ca decoraţie de pălărie sau nebuni sinucigaşi cu explozibili.
În sălbăticia de faţă avem planeta Pandorei şi un nou băiat rău, Handsome Jack (care numai frumos nu e, dar au şi poreclele rostul lor) ce continuă să scormonească în numele corporaţiei Hyperion după un nou Vault, mai mare, mai frumos şi mai bogat decât cel din primul Borderlands.

Povestea continuă în acelaşi stil ca în predecesor, cu multe comentarii ironice, aluzii mai mult sau mai puţin porcoase, glume bune şi îndeosebi glume proaste care implică un puşcoci imens. De asemenea, single-player-ul e din nou mai mult un exerciţiu, un antrenament ca să te obişnuieşti cu armele noi, cu abilităţile modificate ale personajelor şi cu noul arbore de abilităţi.
Practic, astea sunt singurele lucruri noi, modificări de gameplay ce îmbunătăţesc ceea ce exista deja, dar nu aduc ceva cu adevărat nou. Într-un fel, Borderlands 2 nici nu prea are nevoie de aşa ceva, dar pe de altă parte cam sufăr de deja-vu şi chestiile care nu mi-au plăcut în primul joc au continuat să mă deranjeze şi acum. Chestie de gust, evident, ce nu face din haosul monstruos o luptă pe viaţă şi pe moarte mai puţin plăcută.

Am arma mea, sunt Gunzerker
Cele patru personaje la alegere (sau 5 dacă aveți și DLC-ul Mechromancer) revin în forţă, iar multiplayer-ul face uz de ele cooperativ cel puţin la fel de bine ca înainte, mai ales că acum este folosită platforma Steam în locul ciudăţeniei problematice de la GameSpy.
Ca şi înainte, fiecare personaj (dintre care Sirena și Mechromancer-ul sunt de gen feminin) are o abilitate specifică şi trei arbori de abilităţi organizaţi în jurul acesteia. Nu ai cum să duci totul la maxim până atingi limita de 50 de niveluri, dar poţi încerca cu modul True Vault Hunter, o reluare a jocului cu monştri proaspeţi, scalaţi pe măsura puterilor tale.
Asasinul a făcut schimb de abilităţi şi a preluat Phasewalker-ul de la Sirenă, devenind o fantomă ce îşi păcăleşte inamicii cu holograme în timp ce se apropie să-i jumulească pe la spate. Commando-ul poate ajunge să creeze două turele, ba chiar şi aruncă cu grenade în momentele critice; Sirena are acum Phaselock, ceea ce îi permite să prindă inamici ca să uşureze împănarea lor cu gloanţe, ca mai apoi să poată vindeca în acelaşi timp sau chiar să reprogrameze monştrii să se omoare între ei.
Gunzerker-ul este încă o dată nebunul familiei, cu ocazia de a folosi două arme pentru o scurtă perioadă şi de a face combo-uri de arme pentru mult-doritele lovituri critice, în timp ce Mechromancer-ul îl poate chema în ajutor pe D374-TP, sau mai bine zis, Deathtrap.

Fiecare personaj are avantajele sale şi poate oferi ceva fiecărui tip de jucător, dar în mod clar gameplay-ul este organizat în jurul ideii de grup, de multiplayer. Abilităţile funcţionează mult mai eficient alături de prieteni: te poţi organiza şi folosi totul şi mai bine, iar un jucător nou va creşte rapid în nivel pentru că beneficiază de experienţa la comun şi de sistemul Badass, o modalitate de ierarhizare legată de omul care joacă, nu de personajul folosit.
Cum nu există armuri şi alte accesorii specifice RPG-ului de sorginte medievală, Borderlands 2 se concentrează 100% pe arme, pe o varietate uriaşă şi tot felul de combinaţii care să trimită cât mai repede monştrii înapoi la creatorul lor.
Acum e mai uşor să faci diferenţa între două pistoale, statisticile sunt mai bine reprezentate vizual, iar abilităţile se ocupă de îmbunătăţirea lor generală (precizie, încărcător, eficienţă etc.) sau specializată, în funcţie de preferinţa pentru puşti, pistoale, puşca cu lunetă sau tot felul de mitraliere.
Un alt mare avantaj este că eşti mereu tentat să cauţi altceva, iar armele cu damage special sunt şi mai „delicioase” acum, cu electricitate, foc sau substanţe toxice ce ronţăie ca pe alune viaţa monştrilor. Atenţie la partea cooperativă însă, fiindcă loot-ul este la comun şi doar cei mai rapizi prind cele mai bune oferte, chestie care se poate dovedi problematică în grupurile ad-hoc create online.

Deşert de lavă îngheţată
Pandora şi-a schimbat mult faţa, chiar dacă grafica păstrează cel-shading-ul (marginile negre, unul dintre elementele definitorii ale seriei). Deşi continuă să fie populată de nebuni şi animale monstruoase, planeta mai găzduieşte acum şi tot felul de personaje simpatice – Claptrap, robotul cu mania grandorii revine la fel de maniac, apoi sunt mecanicul Scooter, Moxxi, Tiny Rina sau chiar Handsome Jack. Dialogurile şi replicile sunt pline de savoare, chiar dacă se mai amestecă din când în când şi fiecare NPC are personalitate lui măcar cu două trei replici de zis.
Sunt multe de zone  de vizitat şi de admirat în rezoluţie superioară celei de pe console, de la zonele îngheţate de început până la vulcanii înroşiţi dinspre final. Vehiculele au revenit, dar în continuare sunt destul de ciudat de manevrat, chiar dacă sunt modalitatea ideală de a te deplasa rapid spre destinaţie. Numele diverselor zone aduc şi ele aminte de Vestul acela sălbatic şi fericit sa apese pe trăgaci, iar secretele presărate te îndeamnă să scotoceşti prin toate colţişoarele hărţilor.

orderlands 2 nu este o revoluție în genul FPS sau față de primul joc din serie. Dar face mai bine şi mai frumos tot ce făcea predecesorul, chiar dacă totul va fi familiar fanilor seriei. Ai o poveste mai bine conturată, inamici mai răi, recompense mai atrăgătoare şi acelaşi simţ al umorului dus cu pluta, fără perdea şi fără limite care să-ţi facă ziua mai senină.