Luca Posted March 28 Posted March 28 Introducere despre Fabrica de bani Serialul La Casa de Papel, sau cum il stim multi "Fabrica de bani", este genul ala de serial pe care incepi sa-l vezi "doar un episod" si ajungi sa stai pana dimineata. A fost creat de Álex Pina si a explodat efectiv dupa ce a fost preluat de Netflix. Pe scurt, e vorba despre un grup de oameni destul de dubiosi dar super interesanti, care fac cele mai nebune jafuri gandite vreodata. Dar nu e doar despre bani, e si despre emotii, relatii si cum reactioneaza fiecare sub presiune. Conceptul serialului si ideea de baza Ce face serialul asta diferit fata de altele e faptul ca nu fura bani direct, ci ii fabrica. Adica planul Profesorului nu e doar un jaf clasic, ci ceva mult mai deep si mai inteligent. Identitate si simboluri Toata faza cu mastile inspirate de Salvador Dalí si combinezoanele rosii nu e doar de design. Practic au devenit simboluri worldwide, le vezi peste tot. Mesaj social Serialul bate si spre ideea ca sistemul nu e chiar corect si ca uneori oamenii reactioneaza la asta. Nu e doar actiune, e si putin mesaj ascuns. Personaje principale din Fabrica de bani Profesorul Clar cel mai smart din tot serialul. Omul asta gandeste 10 pasi inainte si pare ca are raspuns la orice. Tokyo Ea e practic haosul in persoana. Impulsiva, dramatica, dar fara ea serialul nu ar fi la fel. Berlin Un personaj foarte ciudat, dar super interesant. Are momente in care il urasti si momente in care il respecti maxim. Nairobi Foarte energica si pozitiva. Genul de personaj care tine moralul sus chiar si cand totul o ia razna. Rio Hacker-ul echipei. Mai sensibil, mai emotional, dar important pentru tot planul. Denver Tipul impulsiv dar cu suflet bun. Relatia lui cu Stockholm e chiar una dintre cele mai ok parti din serial. Helsinki si Oslo Nu vorbesc mult, dar cand e nevoie de forta, ei sunt acolo. Stockholm (Monica) De la ostatica la membru al echipei. Evolutia ei chiar e interesanta de urmarit. Raquel Murillo (Lisbon) Inspectoarea principala din primul jaf, responsabila de negocierile cu echipa Profesorului. Este foarte inteligenta si determinata, dar pe parcurs ajunge sa dezvolte o relatie cu Profesorul, ceea ce ii schimba complet parcursul. Dupa primul jaf, trece de partea echipei si devine cunoscuta sub numele de Lisbon, implicandu-se direct in al doilea plan. Palermo Unul dintre oamenii de baza ai planului pentru jaful Bancii Spaniei. Foarte inteligent, dar si instabil emotional. Are o legatura apropiata cu Berlin si devine lider in interiorul bancii. Bogota Expert in sudura si operatiuni grele. Este esential pentru planul de extragere a aurului. Calm, dar foarte direct. Marsilia Mana dreapta a Profesorului din exterior. Se ocupa de logistica, transport si operatiuni discrete. Foarte loial si eficient. Alicia Sierra Inspectoare extrem de inteligenta si manipulatoare. Este unul dintre cei mai periculosi adversari ai echipei. Stilul ei neconventional o face imprevizibila. Tamayo Colonelul care conduce operatiunile politiei si armatei impotriva echipei. Foarte dur si orientat spre rezultate. Manila Personaj introdus mai tarziu in jaf. Are un rol important in interiorul bancii si aduce un plus de profunzime emotionala echipei. Sezonul 1 – inceputul Primul sezon e practic baza intregii povesti. Aici il vedem pe Profesor cum aduna echipa si cum explica planul: sa intre in Monetaria Spaniei si sa tipareasca bani. Ce face sezonul asta special La inceput pare totul destul de organizat, fiecare are rolul lui, dar pe parcurs incepe haosul. Tokyo face greseli, Berlin incepe sa-si arate partea mai dura, iar ostaticii nu sunt deloc usor de controlat. In paralel, politia incearca sa inteleaga ce se intampla, iar inspectoarea Raquel ajunge sa intre intr-un joc psihologic direct cu Profesorul, fara sa stie initial cine este el. Sezonul asta e important pentru ca iti arata cum gandeste Profesorul si cum fiecare detaliu conteaza. Sezonul 2 – finalul jafului Sezonul 2 continua direct din primul si duce totul la un nivel mai intens. Evolutia situatiei Tensiunea creste enorm. Echipa incepe sa se destrame din interior, apar conflicte serioase si lucrurile nu mai merg conform planului. Berlin devine din ce in ce mai controversat, iar unele decizii ale lui schimba complet dinamica echipei. In acelasi timp, Profesorul trebuie sa improvizeze constant pentru ca politia se apropie tot mai mult. Finalul sezonului este foarte puternic: echipa reuseste sa scape, dar nu fara pierderi. Sacrificiul lui Berlin este unul dintre cele mai memorabile momente din serial. Sezonul 3 – revenirea echipei Dupa ce totul parea terminat, sezonul 3 aduce echipa inapoi. De ce se intorc Rio este capturat de autoritati, iar Profesorul decide sa organizeze un nou jaf pentru a-l salva. De data asta tinta este mult mai mare, Banca Spaniei. Planul este si mai complicat si implica strategii mai riscante. Apar si personaje noi, iar echipa nu mai este la fel de unita ca inainte. Sezonul asta schimba mult vibe-ul serialului, totul devine mai serios si mai periculos. Sezonul 4 – tensiune si pierderi Sezonul 4 continua direct conflictul din Banca Spaniei si duce totul la extrem. Ce se intampla Echipa este sub presiune maxima, iar politia devine mult mai agresiva. Apar momente in care pare ca totul se prabuseste. Unul dintre cele mai socante momente este pierderea unui personaj foarte important (Nairobi), care afecteaza puternic moralul echipei. Profesorul, in afara bancii, trebuie sa faca fata unor situatii din ce in ce mai complicate si sa adapteze planul constant. Sezonul asta este foarte intens si emotional, probabil unul dintre cele mai grele de urmarit. Sezonul 5 – finalul povestii Ultimul sezon este impartit in doua parti si aduce finalul intregii povesti. Prima parte Actiunea este dominata de confruntari directe, lupte si momente de tensiune extrema. Echipa este practic incoltita si pare ca nu mai exista scapare. Tokyo are un final dramatic, unul dintre cele mai puternice momente din tot serialul. A doua parte Profesorul revine cu un plan genial, cumva reusind sa intoarca situatia in favoarea echipei. Finalul este construit pe ideea de strategie si manipulare, nu doar pe actiune. Modul in care reusesc sa iasa din situatie este foarte inteligent si destul de satisfacator. Concluzie despre sezoane Per total, fiecare sezon aduce ceva nou, de la planuri inteligente la emotii si pierderi. Nu e genul de serial care ramane la acelasi nivel, ci evolueaza constant. Primele doua sezoane sunt mai mult despre strategie, iar ultimele sunt mult mai intense si emotionale. Concluzie generala "Fabrica de bani" nu e doar despre jafuri, ci despre oameni si decizii luate sub presiune. Fiecare sezon te face sa te atasezi mai mult de personaje si sa simti tot ce se intampla. Sursa informatii wikipedia vizionare personala a serialului Sursa imagine TMDB 1 1
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now