Jump to content

[Review] Solo Leveling Season 1


Recommended Posts

Posted

Un anime care te prinde din primul episod 


Sincer, când am început Solo Leveling nu aveam așteptări chiar atât de mari, pentru că văzusem mult hype peste tot și de multe ori hype-ul strică experiența. Dar aici chiar pot spune că a meritat. Anime-ul este bazat pe web novel-ul și manhwa-ul cu același nume și îl urmărește pe Sung Jinwoo, un hunter considerat cel mai slab dintre toți. Genul de persoană care intra în dungeon-uri doar ca să supraviețuiască și să facă niște bani.

 

Doar că după un incident extrem de periculos într-un dungeon, viața lui se schimbă complet și începe practic să devină ceva ce nimeni nu credea posibil.

 

Sezonul 1 are:
Solo Leveling (12 episoade)


sololevelingforum.thumb.jpg.80448966c3fe1b1d183c300f62e86b9d.jpg

 

Ce mi-a plăcut la Solo Leveling

Cred că cel mai bun lucru la anime-ul ăsta este evoluția lui Jinwoo. Diferența dintre cum era la început și cum ajunge mai târziu este enormă și fix asta te face să vrei să vezi încă un episod și încă unul.

Mi-a plăcut și sistemul de level-up. Practic se simte aproape ca într-un joc: misiuni, recompense, skill-uri și statistici. E ceva diferit și chiar interesant de urmărit.

Animația mi s-a părut foarte bună, mai ales în scenele importante. Unele cadre chiar arată foarte bine și luptele au o energie cum rar vezi într-un anime.

Și trebuie spus și de soundtrack. În anumite momente chiar ridică foarte mult atmosfera.
 

Părțile mai slabe

Singurul lucru care mi s-a părut puțin slab este faptul că multe personaje secundare nu primesc foarte multă dezvoltare în primul sezon.


Tot focusul merge foarte mult pe Jinwoo și uneori parcă ai vrea să vezi mai mult și despre ceilalți hunters.

De asemenea, sezonul se termină într-un moment care te lasă cu foarte multe întrebări și te face să vrei imediat continuarea.


Personaje și lupte

Clar Jinwoo este punctul principal al seriei, dar apar și alte personaje interesante pe parcurs, precum Yoo Jinho, care mi s-a părut un personaj loial și amuzant, Cha Hae-In, care atrage destul de repede atenția, sau Go Gunhee, care pare că ascunde mai multe lucruri decât lasă să se vadă.

 

Luptele mi s-au părut unul dintre cele mai bune puncte ale sezonului. Unele scene sunt făcute foarte bine și efectele chiar îți lasă impresia de putere.


Concluzie

Per total, Solo Leveling sezonul 1 mi s-a părut unul dintre cele mai bune începuturi de anime din ultima perioadă. Reușește să te țină atent aproape la fiecare episod și te face să vrei imediat să vezi ce urmează.

Nu este perfect și aș fi vrut mai multă dezvoltare pentru unele personaje secundare, dar transformarea lui Jinwoo și modul în care evoluează povestea fac sezonul foarte entertaining.

Pentru mine, primul sezon primește 9/10. 😁
Dacă l-ați văzut deja, chiar sunt curios ce părere aveți și care a fost momentul vostru preferat din sezon. 😇🤩

  • Like 1
  • Love 1

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...